De la idee la invenție
În iulie 1977, în timp ce lucra ca om de știință și asistent de cercetare la Institutul de Patologie și Anatomie al Universității din Heidelberg, Dr. Gunther von Hagens a avut o idee revoluționară. „Priveam o colecție de specimene încapsulate în plastic. Era cea mai avansată tehnică de conservare a vremii, în care specimenele erau închise într-un bloc transparent de plastic. Mă întrebam de ce plasticul era turnat și apoi întărit în jurul specimenelor, în loc să fie introdus în celule, ceea ce ar fi stabilizat specimenul din interior și ar fi permis să fie manipulat.”
Această idee a fost o revelație pentru dr. von Hagens și a marcat începutul plastinației – invenția sa revoluționară, prin care toate fluidele corporale și grăsimile solubile din specimenele anatomice sunt extrase pentru a opri descompunerea și înlocuite, printr-un proces de impregnare sub vid, cu rășini reactive și elastomeri, cum ar fi siliconul sau epoxidul, care se întăresc prin expunerea la gaz, lumină sau căldură, oferind specimenelor rigiditate și permanență.
Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce pregătea felii seriale de rinichi uman pentru un proiect de cercetare, i-a venit o altă idee în timp ce încorpora feliile de rinichi în sticlă acrilică lichidă și observa bulele de aer care rezultau din amestecarea agentului de întărire și care trebuiau extrase sub vid. „Mi-a trecut prin minte că ar fi posibil să impregnez un fragment de rinichi îmbibat cu acetonă cu plastic, în condiții de vid, pur și simplu extrăgând acetona sub formă de bule, la fel cum se face în degazare.” Deși multe bule de acetonă au fost extrase din specimen, acesta s-a micșorat și s-a înnegrit în decurs de o oră.
Primul plastinat
Cu toate acestea, dr. von Hagens nu a fost descurajat de rezultatul primei sale încercări în lumea plastinației. Cunoștințele sale de bază în fizică și chimie i-au permis să concluzioneze că înnegrirea a fost cauzată de proprietățile refractive ale plexiglasului, iar micșorarea specimenului a fost rezultatul vitezei accelerate a procesului de impregnare. Această realizare l-a determinat să repete experimentul o săptămână mai târziu, folosind silicon lichid, care avea proprietăți refractive mai favorabile. A administrat impregnarea lent, turnând silicon proaspăt în trei băi separate pentru a evita întărirea prematură a siliconului și a specimenului din cauza expunerii la aer. După ce a întărit specimenul în aer liber, dr. von Hagens a ținut în mâinile sale primul plastinat din lume.
În martie 1978, dr. von Hagens a depus un brevet pentru invenția sa la Oficiul German de Brevete. Cu toate acestea, el abia la început. Perfecționarea invenției sale și crearea primului plastinat de corp întreg aveau să mai dureze treisprezece ani, deși el declară și acum că metodele sale nu sunt încă perfecte.
Drumul spre succes e pavat cu eșecuri
În timpul experimentelor sale, dr. von Hagens a căutat sfatul altor oameni de știință atunci când s-a confruntat cu obstacole în cercetările sale. Dr. Wolfgang Koser, un distins om de știință în domeniul polimerilor și șef al Departamentului de Tehnologie de Aplicare a Rășinilor de Reacție la BASF AG din Ludwigshafen, Germania, a fost cel mai apropiat consilier al dr. von Hagens în perioada descoperirii inițiale. „Mi-a arătat organe și fragmente de țesut care fuseseră impregnate cu rășini sintetice, dar care nu îndeplineau așteptările și cerințele sale. Având în vedere cunoștințele de obicei limitate în domeniul chimiei polimerilor pe care le aveau medicii, specimenele erau surprinzător de bine realizate”, scrie dr. Koser. El i-a oferit lui von Hagens sfaturi tehnice despre modul corect de procesare a rășinilor sintetice – cum să depășească dificultățile legate de întărirea rășinilor într-un mediu umed și în interiorul vaselor de sânge fine. Fascinat de ideea de a lucra cu „un om de știință extrem de motivat, foarte inovator, neconvențional și totuși foarte sociabil,” dr. Koser s-a oferit să colaboreze cu von Hagens în laboratorul său în weekenduri.
Ca toate descoperirile științifice inovatoare, plastinația a avut parte de numeroase eșecuri spectaculoase înainte de a atinge succesul. Klaus Tiedemann, pe atunci profesor la Institutul de Anatomie și Biologie Celulară de la Universitatea din Heidelberg și coleg al dr. von Hagens, a fost martor la unele dintre acestea. El își amintește de o zi în laborator, când von Hagens a încercat să opereze o cameră de vid realizată din plăci de oțel inoxidabil sudate împreună. „Un geam de siguranță de aproximativ un inch grosime servea drept capac. Când vidul a ajuns la aproximativ o zecime din presiunea atmosferică normală, geamul, care se îndoise considerabil până atunci, a explodat cu un sunet asemănător unei grenade de mână și ne-a acoperit cu cioburi de sticlă,” scrie el.
În ciuda multor obstacole, dr. von Hagens a perseverat cu ceea ce devenise obsesia sa profesională și personală. În 1981, a depus un brevet pentru „Țesuturi animale și vegetale conservate permanent prin impregnare cu rășini sintetice” la Oficiul de Brevete din SUA. În scurt timp, dr. von Hagens a publicat mai multe lucrări academice despre invenția sa și a înființat BIODUR® Products, o afacere pentru a comercializa ingredientele esențiale și formulele pentru plastinație către 400 de școli de medicină și universități din întreaga lume. De asemenea, a fondat Institutul pentru Plastinație și, în cele din urmă, a creat expozițiile anatomice BODY WORLDS.
Succesul este răsunător
Prin plastinație, dr. von Hagens a schimbat ireversibil domeniul tradițional al anatomiei și publicul său. „Scopul plastinației de la începutul ei a fost unul științific, de a educa studenții la medicină. Dar interesul oamenilor obișnuiți pentru specimenele plastinate m-a inspirat să mă gândesc la expoziții publice, ceea ce a fost urmat de realizarea că trebuia să ofer un simț estetic accentuat pentru a evita șocarea publicului și pentru a le captiva imaginația,” spune dr. von Hagens.
